Author Archives: Giulia

Daca fac sport, oare pot manca orice, oricat, oricand?

Așa e că ţi-a apărut măcar o dată ȋn minte această ȋntrebare? Cei mai mulţi dintre noi considerăm aceste două acţiuni complementare: fac sport, deci nu mai contează ce și când mănânc, nu mai fac sport și poate acum trebuie să am grijă la ceea ce mănânc.

Practicăm activităţile sportive „ȋn salturi” și după 2-3 luni de sală așteptăm rezultate spectaculoase. Între timp, observăm că practicarea unui sport accelerează metabolismul, astfel că simţim mult mai des că ne este foame. Şi acesta este momentul ȋn care poate renunţăm sau doar devenim mai puţin atenţi cu alimentaţia noastră.

Dacă după ce ne atingem obiective limitate (a slăbi câteva kilograme sau a ne tonifia corpul înainte de un eveniment) ne oprim din a mai face sport, apare aşa numitul efect „yo-yo” în care acumulăm în scurt timp mai multe kilograme decât am reuşit să dăm jos.

Pentru a ne menţine greutatea optimă e important să privim sportul ca pe un aliat şi să conştientizăm faptul că practicându-l in mod constat încetinim procesul de imbătrânire, obţinem un corp frumos şi sănătos şi aducem numeroase beneficii psihicului nostru. Tratând mişcarea ca pe un episod de scurtă durată rezultatele vor fi nesatisfăcătoare şi vor dispărea rapid.

Şi dacă reușim să privim sportul ca pe un aliat, ca pe un obicei constant ȋn viaţa noastră, e recomandat să privim la fel și o alimentaţie sănătoasă. Ceea ce consumăm ne poate ajuta să atingem rezultate din cele mai bune sau ne poate incetini procesul ȋn mod vizibil.

Doar practicând sport, fara a avea grijă și de ceea ce mâncăm, nu putem obţine aceleași beneficii și nu putem compensa toate lipsurile din alimentaţie.

Practicarea exerciţiilor fizice implică un consum considerabil de calorii și de aceea este important să ne alimentăm organismul cu suficient „combustibil”  provenit din alimentele cu care ne hrănim.

Pentru a avea suficientă energie şi pentru a slăbi sau a ne dezvolta optim, avem nevoie de vitamine, minerale şi macronutrienţi (proteine, lipide şi carbohidraţi) care permit corpului nostru să desfăşoare funcţiile biologice normale.

Alegerile pe care le facem în momentul în care mergem la cumpărături sunt foarte importante, deoarece ele ne pot prelungi viaţa şi ne pot furniza energie şi vitalitate, si tot ele ne pot şi degrada starea de sănătate.

Pentru a atinge obiectivele pe care ţi le-ai propus când ai intrat ȋn sala de sport, ţine cont că este  foarte important comportamentul şi stilul tău de viaţă din afara sălii de sport, deoarece acesta dictează rezultatele.

De aici apar blocajele precum „Fac sport, dar nu văd rezultate” sau „Stagnez la o anumită greutate şi nu mai pot slăbi”.

O alimentaţie sănătoasă poate distruge aceste bariere şi poate furniza multe beneficii precum un metabolism rapid, o formă de invidiat şi lipsa oboselii din timpul zilei.

O alimentaţie sănătoasă  implică un mix de alimente care să furnizeze corpului ceea ce are nevoie, nicidecum o dietă chinuitoare. În plus, micile răsfăţuri  culinare din viaţa noastră pot fi consumate ocazional fără mustrări de conştiinţă, deoarece sportul face ca aceste plăceri să rămână nepedepsite.

Organismul nostru nu mai are tendinţa de a depune atât de uşor ţesut adipos deoarece nu mai are nevoie de „depozite pentru zilele grele”( acele zile în care descoperi o dietă nouă, săracă in nutrienţi şi corpul tău depune orice îi furnizezi sub formă de grăsime pentru a se alimenta în cazul în care hotărăşti să mai faci asemenea experimente cu el).

ASTĂZI este o zi perfectă pentru a aduce o ȋmbunătăţire ȋn viaţa ta!

Citește articolul
Kilograme in plus sau disconfort dupa Sarbatori? Iata cum poti scapa de acest disconfort

Cu totii stim cat de dificil ne este sa revenim la obiceiurile sanatoase dupa o perioada de pauza in care ne-am iesit din ritm si in care poate am acumulat chiar si cateva kilograme in plus.

Perioada mini-vacantelelor sau a weekend-urilor prelungite este caracterizata de mancatul excesiv si de sedentarism. Mesele in familie se transforma, de sarbatori, in adevarate bombe toxice din cauza cantitatii mult prea mari de mancare.

Alimentele pe care le consumam, in general, la mesele de sarbatori sunt bogate in grasimi si toxine si abunda in carne.In plus, abuzam de cantitati mai mari decat in mod obisnuit si la intervale mai scurte de timp (2 ore sau mai chiar mai putin). Inevitabil, acest lucru conduce la tulburari digestive si acumulare de kilograme in plus, precum si la pierderea energiei.

Pentru ca sportul este cel care ne ajuta sa iesim cu bine si din aceste situatii, am pregatit pentru tine un set de 3 exercitii, usor de practicat atat la sala, cat si acasa.

Acestea te vor ajuta sa iti recapeti energia si dorinta de a reveni la antrenament dupa mesele copioase de sarbatori. Exercitiile din acest pachet se concentreaza pe zona abdomenului, cel mai afectat de excesul culinar. Executandu-le zilnic, vei obtine o talie bine definita, deoarece acestea sunt special selectate pentru a lucra atat abdomenul superior, inferior, cat si oblicii.

Stimuland toate grupele de muschi intensificam arderile si acceleram metabolismul, astfel putand scapa mult mai repede de kilogramele in plus. Dupa cum observam in video-ul de mai jos, aceste exercitii au o numeroase beneficii care ne determina sa le includem in antrenamentul zilnic, obtinand astfel rezultate spectaculoase. Executa-le corect pentru a evita durerile de spate, localizate in special in zona lombara si cervicala.

Este important sa retii faptul ca exercitiile de tip cardio si alimentatia corespunzatoare sunt cele care elimina tesutul adipos, iar exercitiile pentru abdomen au rolul de a tonifia talia si de a o “micsora” (trucul pentru o silueta subtire este acela de a dezvolta oblicii abdominali – exercitiul numărul 2 propus de noi).

Si daca ai nevoie de indrumari suplimentare sau de suportul nostru personalizat, te asteptam alaturi de noi la sala. Impreuna vom descoperi care este ritmul optim de antrenament pentru ca tu sa iti atingi cat mai rapid obiectivele.

Tine minte ca vara se apropie cu pasi repezi si…un corp frumos si sanatos este reflexia muncii tale si cea mai potrivita carte de vizita care descrie un om organizat in cautarea succesului!

Citește articolul
Deserturi de Crăciun. 6 rețete pentru bugete istețe

Ne plac bugetele istețe și sărbătorile care trec cu bine, fără să facă ravagii în conturi sau în portofel. În plus, credem că important este ca toată familia să fie implicată și să mențină tradiția. De aceea, v-am pregătit 6 rețete de deserturi, pe care le puteți pregăti alături de cei mici. Vor fi încântați de această experiență!

Turtă dulce

Ingrediente: făină, bicarbonat de sodiu, ghimbir, scorțișoară, unt, zahăr brun, ouă, sirop, bombonele sau glazură pentru decorat.

Amestecați făina (350 gr) cu untul (125 gr) și cu câte o linguriță de bicarbonat de sodiu, ghimbir, scorțișoară, zahăr brun. Adăugați un ou și 4 lingurițe de sirop (alegeți aroma preferată). Lăsați aluatul la frigider 15 min. Încălziți cuptorul la 180 grade, puneți hârtie de copt și aluatul întins cu o grosime de max. 1 cm. Tăiați aluatul cu formele de Crăciun. Lăsați la copt aprox. 15 min, până devin aurii.

Pișcoturi vanilate

Ingrediente: unt, făină, zahăr vanilat

Încălziți cuptorul la 190 grade. Amestecați făina (180 gr) cu untul (125 gr), până când devin un aluat omogen. Întindeți aluatul cu făcălețul astfel încât să aibă o grosime de max. 1 cm. Tăiați pișcoturile cu formele de Crăciun și puneți-le la copt. În 20 de minute vor fi gata, pot fi presărate cu zahăr vanilat și lăsate la răcit.

Clătite de iarnă

Ingrediente: ouă, lapte, făină, gem de merișoare

Amestecați cu mixerul 3 ouă, 500 ml lapte și 100 gr făină. Încingeți tigaia și dozați (cu ajutorul unui polonic) aluatul necesar pentru o clătită. Când este gata, puneți clătita pe farfurie, adăugați gem de merișoare și împăturiți în 4 sau rulați.

Prăjitură cu mere

Ingrediente: 3-4 mere, 250 g făină, 200 g zahăr, 3 ouă, 100 ml ulei, 3 linguri de rom, ½ plic de praf de copt, zahăr vanilat/extract vanilie, scorțișoară, 1 măr tăiat felii pentru decor

Tăiați merele în bucăți mici și lăsați-le la macerat cu 3 linguri de rom și 100g zahăr timp de 15-30 de minute. Apoi adăugați pe rând ouăle, amestecând foarte bine, 100g zahăr, vanilia, uleiul, scorțișoara și apoi făina și praful de copt. Omogenizați bine. Turnați compoziția într-o tavă și decorați-o cu feliile de măr tăiate și presărați zahăr pudră.

Coaceți prăjitura la 150°C timp de aproximativ 1h.

Biscuiți cu miere

Ingrediente: 175g făină, 75g zahar , 1 linguriță bicarbonat de sodiu, 100g unt (80% grăsime), 1 lingură miere, 1 lingură lapte

Preîncălziți cuptorul la 180°C. Încălziți mierea și laptele împreună și lăsați-le să se răcească. Adăugați bicarbonatul de sodiu și amestecați cu o furculiță până se face spumă. Amestecați untul cu zahărul. Adăugați ingredientele lichide și apoi făina cernută. Rulați bile mici de aluat. Așezați-le pe tava tapetată cu hârtie de copt și apăsați ușor cu o furculiță. Coaceți aproximativ 10 minute

Chec cu portocale

Ingrediente:2 ouă la temperatura camerei, 1 cană iaurt grecesc, 1 ½ cană faină,¾ cană zahăr, ½ cană ulei, 1 linguriță praf de copt, 2 pliculețe zahăr vanilat,coaja de la 1-2 portocale

Pentru sirop: ½ cană apă, ½ cană zahăr, zeama de la 2-3 portocale

Încălziți cuptorul și tapetați o formă rotundă cu hârtie de copt. Cerneți într-un bol făina și adăugați praful de copt.

Separat, amestecați iaurtul cu zahărul, ouăle, coaja rasă de portocală și zahărul vanilat. Presarați în ploaie făina și amestecați bine. La final, încorporați uleiul și amestecați ușor, până obțineți un aluat omogen. Turnați în tava tapetată și dați la cuptor 40-5 de minute.

Pregăți între timp și siropul de portocale. Puneți pe foc mic zahărul împreună cu apa și lași să fiarbă până obțineți un sirop legat. Adăugați zeama de portocale și mai dați câteva clocote, apoi lăsați să se răcească.

Când este gata, scoateți prăjitura din cuptor și lăsați să se răcească 10 minute, apoi turnați deasupra siropul și o țineți așa câteva ore.

Citește articolul
Despre Antrenamentele Personale – Merită Încercate?

Antrenamentele personale sunt concepute special pentru cei care cauta un plan pentru atingerea propriilor obiective.

Prin antrenamentul 1 la 1, in sala, alaturi de un antrenor beneficiezi de stabilirea unor obiective, primesti feedback la finalul antrenamentului si esti indrumat catre o educatie in acest domeniu. Primesti de asemenea si informatii generale privind sanatatea si nutritia.

Antrenamentul include 12 sedinte pe care le bifezi in functie de disponibilitatea ta si a antrenorului. Important! Sedintele se bifeaza intr-o luna.

Ce faci in cadrul acestor antrenamente?

Prin aceste antrenamente inveti sa faci exercitiile, corect, trecand prin diverse etape care te fac sa iti cunosti corpul si din perspectiva sportului.

Ajungi sa cunosti grupele de muschi si sa le lucrezi separat pentru a-ti ajuta corpul sa se tonifieze.

Esti incurajat de catre antrenor sa iti gasesti motivatia in orice situatie si atunci cand tu crezi ca este greu, el este langa tine si iti spune ca acum este momentul sa iesi din zona ta de confort pentru ca atunci rezultatele vor veni.

Tine minte: perseverenta este ca un muschi care are nevoie de antrenament.

Citește articolul
Oamenii de succes fac sport

Management-ul pozitiv al energiei interioare devine tot mai important pentru fiecare individ.

Pentru a prelua stimulii care ne asaltează din toate părțile și pentru a ne confrunta în mod constructiv cu noi înșine, dar și cu cei din jur, avem nevoie de o serie de metode care să ne facă mai alerți si mai prezenți.

În sport, corpul este perceput ca fiind ca un mecanism cu limite încă necunoscute de noi, o sursă de forță și inspirație. Orice tip de antrenament practicat de tine este ideal pentru eliberarea propriului potențial, acest fapt constituind cheia către succes și către îndeplinirea țelurilor și a viselor tale.

În momentul în care urmăm această cale eliminăm din viața noastră blocajele (elementele care ne fac să simțim că „batem pasul pe loc”), atragem o stare pozitivă, energizându-ne corpul și devenind mai siguri pe noi înșine.

Dacă starea de bine persistă (ca urmare a practicării sportului in mod regulat), starea sinelui este ideală, ceea ce ne face să ne simțim sănătoși, energici, gata de a ne exploata  optim resursele pentru a ne îndeplini scopurile.

Succesul și starea de bine a unei persoane se află într-o relație de interdependență. Mișcarea oferă oamenilor un prilej de autocunoaștere, iar sportul ne educă prin faptul că putem realiza că nimic nu este imposibil, că mereu există o cale de a ne autodepăși.

În viață, această lecție odată învățată ne va determina să fim perseverenți în ceea ce facem.

În Statele Unite majoritatea firmelor de succes asigură angajaților o pauză destinată exclusiv sportului din următoarele motive:

  1. Sportul oferă o cantitate mare de energie.
  2. Sportul crește nivelul de activitate, iar cerințele de la locul de muncă vor fi abordate cu calm și cu forțe proaspete.
  3. Relaxarea angajaților și echilibrarea stării lor psihice sunt ușor de realizat prin intermediul sportului.
  4. Mișcarea reprezintă un prilej de interacțiune cu colegii, fapt care va pune bazele unei firme de succes. Aceste legaturi odată formate duc angajatul spre o zonă de confort unde acesta își va desfășura munca din plăcere.
  5. Chiar și o serie scurtă de exerciții revigorează organismul.
  6. Prin exerciții oamenii își recăpăta puterea de concentrare.

Relaxarea de după sport intră și ea în programul pentru angajați. În timpul acesteia este important ca individul să se concentreze asupra respirației, iar gândurile sale negative să părăsească mintea și trupul. Acest pas deconectează angajatul de la sursele de stres și îi oferă forța de a gestiona corespunzător ulterioarele provocări.

Sperăm că te-am convins și de această dată că sportul are multiple beneficii și că un stil de viață sănătos poate reprezenta un atu în îndeplinirea țelurilor tale.

Prin acest articol am încheiat lista celor 7 secrete care ne fac să privim sportul dintr-o perspectivă diferită.

Îți reamintim seria completă:

  1. Sportul alungă monotonia din viața cotidiană
  2. Sportul versus stresul
  3. Mișcarea zilnică iți dă o stare de bine
  4. Persoanele mai active sunt mai frumoase
  5. Sportul te relaxează
  6. Socializarea și autodisciplina
  7. Oamenii de succes fac sport

Suntem bucuroşi să ştim că parcurgi aceste articole cu plăcere şi interes şi că, prin intermediul lor, te inspirăm să introduci sportul în viața ta.

Citește articolul
8 beneficii uimitoare ale uleiului de argan

Uleiul de argan a devenit in ultima vreme unul dintre cele mai iubite uleiuri cosmetice, folosit ca atare cât şi în compoziţia diferitelor produse de beauty acest ulei are foarte multe beneficii uimitoare pentru ten, par şi corp.

  1. Are capacitatea extraordinara de a hidrata şi catifela pielea datorită conţinutului ridicat de acizi graşi şi vitamina E
  2. Are efect anti aging oferind strălucire pielii şi reducând vizibil ridurile, restaurează elasticitatea pielii doar cu câteva picături de ulei masate pe faţă şi gât înainte de culcare
  3. Excelent balsam – restabileşte netezirea părului făcându-l uşor de pieptănat şi coafat
  4. Restabileşte ph-ul natural al pielii şi tratează pielea uscată
  5. Neutralizează radicalii liberi având rol important în tratarea eczemelor, acneei şi psoriazisului
  6. Întăreşte unghiile casate prin aplicarea acestuia pe unghii
  7. Previne apariţia vergeturilor
  8. Întăresc firul de păr şi repară membrana celulară deteriorată a acestuia
Citește articolul
Dermatocosmetice cu extract de namol terapeutic Pell amar

Dermato-cosmeticele Pell amar sunt o concepţie originală românească care valorifică proprietăţile terapeutice ale nămolului sapropelic din lacurile sărate româneşti. Acţiunea regeneratoare şi rolul antialergic ale gamei Pell amar sunt elemente da bază care dau acestor produse calităţi ce nu pot fi găsite în alte cosmetice.

Principiul activ este extractul pur de nămol – modul de realizare a acestuia fiind unic în lume deoarece reuşeşte să conserve proprietăţile terapeutice naturale iar acţiunea fiecărui produs este îmbunătăţită cu extracte naturale din plante.

Caracteristicile cosmeticelor Pell amar

  1. Pulbere albă.
  2. Fără conservanţi.
  3. 100% natural.

Din nămol sapropelic cu:

  1. conţinut crescut de S, Mg, Na2CO3, substanţe proteice şi bituminoase, aminoacizi;
  2. peptide cu acţiune enzimatică;
  3. substanţe anorganice: cloruri ( 37gCl%s.u.), sulfuri (257,3g H2S%s.u.), fosfaţi anorganici (0,76mgPO4/100g s.u.) Br (urme), I(urme);
  4. Analiză prin spectrometrie de emisie cu excitare în plasmă (% de greutate);
  5. Na 32-37g%, Mg 0,222; K 0,0031; Ca 0,0411;
  6. Substanţe organice: lipide sub0,1g%; compuşi organici cu azot(ATP, ADP, AMP): 0,8mg%; baze azotate libere sub 0,1mg%; vitamine B total sub 0,01mg%;
  7. Prin hidroliza extractului s-au separat următorii aminoacizi: lizina, histidina, arginina, serina, acid aspartic, acid glutamic, alanina,prolina, tirozina, valina, izoelucina, leucina;
  8. Microelemente: Si, Zn, Mn, Mo, Cu,Bo, Se, Fe.

Acţiuni farmacodinamice ale extractului atomizat de nămol Pell Amar

Extractul natural de nămol sapropelic este un complex mineral-organic şi enzimatic, cu proprietăţi:

  1. biotrofice,
  2. regeneratoare,
  3. antiinflamatoare,
  4. analgetice,
  5. sedative
  6. vasodilatatoare, demonstrate atât experimental cât şi în cercetări clinice.

Prin aminoacizii pe care îi conţine, contribuie la reconstituirea învelişului acid al epidermului având rol hidratant şi protector.

Prin sărurile minerale, straturile epidermului devin permeabile la peptide şi aminoacizi cu rol cheie în metabolismul dermic: alanina, prolina şi glicina stimulează sinteza colagenului şi inhibă enzimele ce distrug colagenul şi elastina având efect de încetinire a proceselor de îmbătrânire a pielii.

  • PROLINA – aminoacid esenţial, precursor al colagenului, favorizează menţinerea structurii şi funcţionalităţii cartilajului articular; stimulează repararea acestuia după injurii( entorse, tendinite); prin stimularea refacerii colagenului dermic are efect antiîmbătrânire.
  • LIZINA – aminoacid esenţial cu rol de element structural în formarea proteinelor , atât a celor de structură cât şi a celor cu rol funcţional (enzime, hormoni, anticorpi etc.); acţiune anxiolitică; imunostimulatoare.
  • IZOLEUCINA – aminoacid esenţial cu rol în creşterea rezistenţei la stres, stimularea proceselor de reparare la nivelul muşchilor, refacerea acestora după efort. Utilizat în combinaţie cu leucina şi valina, fiind recomandat atleţilor de performanţă.
  • LEUCINA – aminoacid esenţial cu rol în repararea musculară şi stimularea proceselor de creştere; rol în cicatrizarea pielii; repararea muşchilor şi oaselor; indicat în recuperarea postoperatorie.
  • HISTIDINA – aminoacid esenţial cu rol în menţinerea integrităţii ţesuturilor; efect neuroprotector.

Indicaţii terapeutice ale extractului natural din nămol sapropelic:

  • afecţiuni reumatice degenerative cu diferite localizări;
  • afecţiuni reumatismale cronice inflamatorii stabilizate (spondilartropatii seronegative, poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică);
  • reumatism abarticular (tendinite, tenosinovite, bursite);
  • recuperarea postraumatică (entorse, luxaţii, fracturi);
  • afecţiuni dermatologice: psoriazis, sclerodermie localizată, eczeme alergice, cicatrici cheloide;
  • tulburări ale circulaţiei venoase periferice (boala varicoasă);
  • neuropatii periferice;
  • afecţiuni ale parodonţiului;
  • afecţiuni cronice ginecologice (cervicite, anexite, metroanexite);
  • distonii neurovegetative, convalescenţă.
Citește articolul
4 metode pentru eficientizarea costurilor de întreținere a casei în luna Noiembrie

Noiembrie este una dintre cele mai plăcute luni ale anului, perioada de trecere de la sezonul cald la mult așteptata iarna, iar acest lucru poate să reprezinte multiple beneficii și în cazul costurilor de întreținere a casei sau apartamentului dumneavoastră.

Zilele mai lungi, temperaturile mult mai plăcute, toate vă pot fi aliate în lupta cu facturile mari. Iată cele mai eficiente 4 metode pentru a plăti mai puțin și a economisi mai mult.

  • Bucurați-vă de lumina naturală. Odată cu luna aprilie, zilele din ce în ce mai lungi ne permit să reducem consumul aferent iluminării locuinței. Sfatul nostru este să nu lăsaţi lumina aprinsă atunci când părăsiți casa, chiar dacă ieșiți pentru o perioadă scurtă de vreme şi să folosiți iluminatul artificial doar în camerele în care vă petreceţi cel mai mult timpul. Bucurați-vă de lumina naturală pe cât de mult posibil! Acest lucru se va reflecta chiar și în sănătatea familiei, nu doar în cheltuielile mai mici.
  • Deschideți larg ferestrele. De cele mai multe ori, chiar dacă temperaturile de afară sunt ridicate, după o iarnă răcoroasă, pereții locuinței se încălzesc mai greu. De aceea este indicat să lăsați ferestrele larg deschise și să utilizați mai puțin sau chiar deloc centrala termică.
  • Deconectaţi echipamentele pe care nu le folosiţi. Chiar dacă sunt închise, televizoarele și celelalte electrocasnice vor mai consuma energie atâta timp cât sunt încă în priză.
  • Utilizați eficient electrocasnicele. Mașinile de spălat sunt electrocasnicele cu cel mai mare consum de energie electrică de aceea, odată cu vremea călduroasă, noi vă recomandăm să uscați rufele pe balcon sau în curte, nu cu ajutorul aparatelor specializate, sau prin alegerea unui program cu un număr ridicat de rotații. În cazul centralei electrice, setaţi din centrala termică o temperatură mai scăzută a apei calde astfel încât să nu necesite combinarea cu apa rece. De ce este acest proces aparent banal important? Deoarece, în cazul unei centrale de apartament care oferă atât agent termic cât şi apă caldă menajeră, consumul de gaze naturale este cel mai mare în momentul când se prepară apa caldă.

Pentru a putea economisi și folosi în favoarea dumneavoastră resursele de care dispuneți, este extrem de important să faceți o analiză a tuturor facturilor, să verificați dacă au loc pierderi și să constatați care sunt cele mai costisitoare facturi și de ce.

Faceți-vă un obicei din a citi eticheta lipită pe fiecare aparat, care indică puterea acestuia, sau manualul de instrucţiuni. La achiziționarea unui nou aparat electrocasnic, alegeți întotdeauna clasa A+ la energie.

Utilizarea eficientă a resurselor trebuie să fie o preocupare majoră a tuturor consumatorilor nu doar odată cu trecere de la vremea rece la cea caldă, ci și pe întreaga perioadă a anului, pe termen mediu și lung deoarece acest lucru vă va ajută să reduceți cheltuielile și să economiți sume importante de bani.

Citește articolul
4 metode de a economisi la final de vară pentru o toamnă cu bugete istețe

Fiecare început de nou anotimp aduce cu el o serie de cheltuieli la bugetul familiei pe care trebuie să le gestionezi cu atenție. Începerea anului școlar reprezintă o listă întreagă de cumpărături. Pregătirea conservelor și murăturilor presupune o distribuire isteață a bugetului, pentru ca toți membrii familiei să se bucure de bunătățile preparate.

Credem că orice provocare financiară are și o rezolvare, atunci când responsabilitatea se împletește cu o analiză detaliată și obiectivă a veniturilor familiei. De aceea am pregătit 4 sfaturi care te vor ajuta să economisești toamna aceasta:

  1. Legumele şi fructele pentru conserve. Odată cu sosirea toamnei vine şi sezonul legumelor şi fructelor ceea ce înseamnă că trebuie să ne pregătim proviziile pentru iarnă. Chiar dacă de obicei îţi faci cumpărăturile de la hypermarket, iar ofertele îţi fac cu ochiul, încearcă să ajungi şi la o piaţă. Aici preţurile sunt mai mici şi ai oportunitatea de a negocia. Mai mult, ai mai multe soiuri și zone de proveniență a legumelor din care poți alege.
  2. Garderoba. Nu e nevoie să îţi reînnoieşti toată garderoba, chiar dacă în această perioadă apar noile colecţii de haine în magazine. Nu te lăsa tentat de acest lucru! La finalul sezonului poţi cumpăra aceleaşi produse la jumătate de preţ sau chiar mai ieftin. Sortează hainele de anul trecut şi pune de o parte ceea ce nu ţi se mai potriveşte. În ultimii ani şi în România au început să apară târgurile second-hand, unde şi tu îţi poţi vinde hainele pe care nu le mai porţi. Acesta este un prilej de a câştiga o sumă mică, dar şi de a face o bucurie altora.
  3. Rechizite. Nu cumpăra prea multe rechizite pentru copilul tău. La început de an şcolar apar în magazine o mulţime de produse pentru şcoală. Nu te lăsa impresionat de caietele sau ghiozdanele cu diferite personaje din desene animate. Acestea costă aproape dublu faţă de unele simple. Încearcă să îi explici copilului tău că este mult mai important obiectul în sine și nu ambalajul. De asemenea, cu siguranţă i-au mai rămas caiete şi pixuri de anul trecut. Nu uita de ele!
  4. Pauza de cafea. Pauza de cafea alături de colegi este un prilej de socializare, mai ales la finalul perioadei de concedii. Chiar dacă alegi o cafea de la aparatul automat, iar costul nu pare mare, un calcul simplu îți va dovedi că suma devine la final de lună destul de ridicată. Un termos cu cafea de acasă va contribui cu siguranță la a economisi lunar.

Micile alegeri echilibrate sunt cele care fac diferența, iar implicarea întregii familii în a economisi și a avea un comportament financiar sănătos este rețeta câștigătoare. Iar a evita risipa nu înseamnă că devii zgârcit ci doar că ești mai atent cu bugetul personal.

Citește articolul
3 lucruri de care să țineți seama înainte de a lua un credit

Luna ianuarie este despre noi începuturi și mai ales despre noi obiceiuri finciare. Însă, există câteva situații în care, aflați sub presiunea unor plăți urgente sau unor situații care necesită sume mai mari de bani, alegem să luăm un credit.

Știm că prima întrebare ce vine după această decizie este de unde veți lua creditul. Dar, înainte de a semna documentele, sunt mai multe aspecte pe care să le luați în considerare.

Noi vă prezentăm 3 dintre cele mai importante aspecte de care să țineți seama înainte de a lua un credit.

  1. Valoarea creditului. În funcție de destinația creditului dumneavoastră, țineți cont că în anumite situații, este posibil să aveți nevoie și de bani pentru asigurări, taxe, eventuale reparații (ca în cazul achiziției unei mașini sau a unui imobil). De aceea, poate fi util să luați în calcul o sumă cu aproximativ 10% în plus pentru cheltuieli neprevăzute.
  2. Perioada de rambursare. Este întotdeauna mai bine să vă împrumutați pentru o perioadă mai lungă și să plătiți mai rapid, decât să alegeți un credit pe o perioadă mai scurtă, dar cu o valoare a ratei lunare mai mare și deci mai greu de achitat.
  3. Valoarea ratei lunare. Pentru o estimare cât mai exactă a ratei lunare ce nu dezechilibrează bugetul familiei, faceți o listă cu cheltuielile și veniturile. Puteți să simulați o lună sau două că deja aveți rata de plătit.

Decizia de a lua un credit ar trebui să fie luată după o analiză realistă a bugetului, fără a omite câteva situații de criză cu care v-ați putea confrunta pe parcurs precum pierderea veniturilor sau problemele de sănătate.

3 situații în care creditele nu sunt riscante

Cele mai comune motive pentru un împrumut în cazul românilor sunt achitarea cheltuielilor zilnice și plata facturilor, dar și renovarea locuinței, călătorii și achiziții de produse electro-casnice. Când nu sunt riscante aceste credite?

Obiectiv: renovarea locuinței și achizitionarea de produse electro-casnice. Când aceste creditele nu sunt riscante? Doar atunci când decideți să faceți renovarea sau achizițiile ce nu suportă amânare și presupun costuri pe care le puteți achita fără a destabiliza bugetul lunar.

Dacă știți că puteți renova doar bucătăria, rezolvați doar acest aspect. Atunci când planificați o renovare dar și cumpărați dispozitive electronice pentru apartament, alegeți doar strictul necesar și țineți minte că banii împrumutați vor trebui să fie restituiți.

Obiectiv: cheltuieli zilnice. Aceste împrumuturi nu sunt riscante decât atunci când aveți încredere că problemele cu rambursarea obligațiilor curente sunt temporare. În astfel de situații alegeți un împrumut cu perioadă de grație, astfel încât să puteți începe rambursarea după câteva luni. Iar în câteva luni, situația dumneavoastră financiară se poate îmbunătăți.

Obiectiv: vacanțe și hobby. Aceste împrumuturi au un risc scăzut doar atunci când situația financiară este stabilă și salariul vă permite să plătiți obligațiile lunare chiar dacă durează o perioadă mai lungă.

Creditele de acest fel sunt riscante atunci când recurgeți la ele în mod repetat. Dacă tentația de a face achiziții luxoase este foarte mare, merită să analizați impactul datoriei asupra veniturilor dumneavoastră din lunile următoare și să luați o decizie în consecință.

Citește articolul
1 3 4 5 6 7 12