Testosteron booster

Vrei să crești rapid în masă musculară? Vrei să ai erecții tari toată noaptea? Vrei să fii energic toată ziua? Ia acest testosteron booster, rezultate garantat!

Testosteronul este un subiect preferat al celor care merg la sală.

De ce?

Pentru că testosteronul este principalul hormon masculin responsabil pentru creșterea masei musculare, printre altele.

Care este cantitatea optimă de testosteron?

Bărbați

între 270 și 1070 ng/dL testosteron total

între 9 și 30 ng/dL testosteron liber

Și la femei:

între 15 și 70 ng/dL testosteron total

între 3 și 1.9 ng/dL testosteron liber

Fetelor, puteți ridica liniștite greutăți din ce în ce mai mari pentru că nu veți ajunge niște Hulk cu sâni (atâta timp cât nu vă adăugați niște testosteron din exterior -steroizi-).

Majoritatea testosteronului din sânge este legat de o proteină SHGB (globulina de legare a hormonilor sexuali / Sex Hormone Binding Globulin), iar cel care nu este legat de această proteină este testosteronul liber.

Simptomele un nivel scăzut de testosteron?

Cam opusul a ceea ce înseamnă să ai o viață frumoasă:

  • energie scăzută pentru orice activitate (carieră, sport, sex, etc)
  • depresie

Testosteronul și masa musculară

Îți voi descrie cât de eficient este nivelul ridicat de testosteron pentru masă musculară. Într-un studiu, subiecții au fost împărțiți în 4 grupe:

  • steroizi + antrenament
  • steroizi fără antrenament
  • placebo + antrenament
  • placebo fără antrenament

Iar rezultatele….pam pam paam:

Lasa-mă să-ți traduc. Cei care au beneficiat de injecții cu testosteron, au luat mai multă masă musculară jucând Call-of-Duty decât cei care și-au mișcat fundul în sală și s-au antrenat.

Acum înțelegi de ce toată lumea e obsedată de testosteron.

Principalele 3 ingrediente din testosteron booster

1.Tribulus

Este o plantă erbacee căreia noi, românii, îi mai spunem și “colții-babei”.

Studiile au demonstrat că este complet inutil pentru secreția de testosteron, îmbunătățirea compoziției corporale și a performanțelor sportive.

Un început în forță, nu?

2.ZMA

ZMA este o combinație între Zinc, Magneziu și Vitamina B6, iar dacă nu ești deficitar în niciuna dintre ele, atunci nu-ți va influneța producerea de testosteron.
(vom vorbi și despre deficiturile de vitamine și minerale)

Promițător până acum, nu?

3.Acid D-Aspartic

Iar ultimul ingredient major folosit in boosterele de testosteron este Acidul D-Aspartic. Studiile spun că poate crește secreția de testosteron, în șoareci dar și în oameni. Dar nu te bucura prea tare, pentru că nivelul scade la loc după o lună.
Fain nu? Acum poate te gândești de două ori înainte să mai dai banii pe Tribulus ca să „pui masă”. Vezi ghidul „Suplimentele pe înțelesul tuturor” pentru a fi sigur că nu arunci cu banii de pomană.

Cu toate astea, sunt câteva ingrediente, nu foarte populare pentru că nu sunt la fel de ieftine, care te pot ajuta în creșterea testosteronului.

Câteva ingrediente pe care nu prea le întâlnești în majoritatea Testosteron Booster

1.Ashwagandha

Ashwagandha este un adaptogen, trebuie să reducă nivelul stresului, anxietatea și să balanseze hormonii stresului. Lucruri pe care chiar le face. 🙂

Uite acest studiu, de exemplu. Subiecților li s-au adiministrat 300 mg de Ashwagandha timp de 60 de zile, iar la finalul studiului, nivelul de cortizol era redus cu 27%, de asemenea reducerea stărilor de anxietate și stres psihic.

În alt studiu, s-au folosit 5 grame de pulbere, iar rezultatul a fost: o reducere cu 32% a nivelului cortizolului în BĂRBAȚII CARE SUFEREAU DE INFERTILITATE INDUSĂ DE STRES.

În acest studiu, s-a observat o îmbunătățire a sistemului imunitar al subiecților. Într-o altă lucrare, suplimentarea cu Ashwagandha a arătat beneficii precum: scăderea nivelului de cortizol, a LDL-ului (low density lipoprotein / colesterolul rău) și a VLDL (verry low density lipoprotein) și o creștere a HDL (high density lipoprotein / colesterolul bun).
În acest studiu, s-a observat o reducere a stresului oxidativ, o creștere a antioxidanților și a calității spermei.

Cortizolul este direct legat de testosteron. Când cortizolul scade, testosteronul crește și invers.

2.Mucuma Pruriens (fasole de catifea)

Această plantă este folosită în medicina indiană bazată pe plante. Recent s-a început folosirea acesteia și în occident deoarece s-a descoperit că unul dintre compușii cheie din această plantă este eficient ca opțiune de tratament pentru Parkinson.
Într-un mod interesant, același compus este vinovatul pentru motivul pentru care această plantă este un potențial androgenic. Conține cantități mari de L-Dopa, care este un precursor al neurotransmițătorului dopamină. Această plantă are beneficii pentru sănătatea generală conținând cantități mari de antioxidanți.

S-a demonstrat că L-Dopa se transformă rapid în dopamină. Iar dopamina are o relație strânsă cu hormonii androgeni.

În studiile pe animale s-a observat o creștere a hormonului luteinizant, testosteronului și activitatea testiculară.

Într-un studiu s-a observat o creștere cu 27% a testosteronului.

3.Forskolin

Este o substanță extrasă din urzica indină. O să-i mulțumesc lui Dr. Oz pentru că deja toată lumea o cunoaște și sub numele de „pastila magică de slăbit”. Long story short: tot trebuie să ții dietă indiferent de pastilele magice. Vezi acest articol despre pastilele de slăbit!

Sunt câteva studii interesante pe această substanță. Spre exemplu acesta. Unde s-a observat o creștere cu 200% a testosteronului în celulele leyding izolate din testiculele șoarecilor. Nu este chiar un indicator bun pentru un potențial testosteron booster, dar e interesant studiul. 😀
Forskolin este bine cunoscut pentru creșterea nivelului de cAMP în celule și țesuturi. cAMP este un mesager care transportă semnale între celule și hormoni. Creșterea nivelului de cAMP va crește sensibilitatea și activitatea hormonilor.

Într-un studiu, efectuat pe 30 de bărbați obezi, s-a observat o creștere a testosteronului cu 10% folosint 250 mg de forskolin. La sfârșitul celor 12 săptămâni de studiu, nivelul crescuse până la 33%. Partea proasta a acestui studiu este că a fost efectuat de o companie care vindea acest supliment. DAR, cu toate astea, acest studiu a fost observat de mai mulți cercetători în repetate rânduri, ceea ce a dus la publicarea acestuia într-un jurnal medical, ceea ce înseamnă că e legitim.

Vitaminele și mineralele ca testosteron booster

Așa cum am spus mai sus, deficitul de anumite vitamine și minerale poate duce la scăderea nivelului de testosteron. Vitamina A este depozitată în testicule, iar când nu există activitate a acesteia, nivelul de testosteron scade rapid.

Vitaminele B joacă un rol important în producția de testosteron a corpului. Nivelul scăzut al acestora crește nivelul estrogenului (studiu, studiu, studiu) Vitamina D s-a dovedit a fi o vitamină mai importantă decât credeam până acum deoarece fiecare celulă din corp are receptori pentru aceasta. S-a observat că suplimentarea cu 3000 UI a dus la o creștere cu 25% a testosteronului în bărbații sănătoși.

Vitamina E este un blocant de estrogen, suprimând activitatea enzimei aromataza care transformă testosteronul în estrogen.
Magneziu este esențial pentru balansul de fluide din corp, producția de energie a celulelor, pentru a mări cantitatea de testosteron și încă multe alte procese.
Zinc s-a demonstrat că împiedică scăderea nivelului de testosteron la persoanele sedentare.
Boron un mineral nu foarte cunoscut, dar într-un studiu s-a observat o creștere cu 28% a testosteronului liber la 10 mg pe zi timp de 7 zile.
Mangan pare să aibă un efect stimulator al GnRH (hormonul eliberator al gonadotropinelor), ceea ce duce la o creștere al hormonilor androgeni. Cel puțin în șoareci.

În mare parte, aceste vitamine și minerale luate în cantități mai mari decât este nevoie, nu vor aduce beneficii suplimentare.

Concluzia despre testosteron booster

Da, există anumite substanțe, așa cum ai văzut mai sus, care te ajută să crești cantitatea de testosteron chiar dacă nu ai deficiențe de vitamina și minerale.
Iar asta poate duce la o energie mai crescută, stare de spirit mai bună și apetit sexual mai ridicat.

Cu toate astea, nu te aștepta să vezi rezultate semnificative în masă musculară și forță! Pentru a vedea rezultate în acea direcție, ar trebuie să-ți dublezi (cel puțin) cantitatea de testosteron pe care corpul tău o poate produce natural. Și în afară de steroizi, nu există altă metodă!

Sigur vrei sa citești și despre:
retete de slabit
Retete de slabit echilibrate
de ce nu reusesc sa slabesc
De ce nu reusesc sa slabesc?

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage