Sfaturi pentru mentinerea siluetei ideale!
Pentru a va mentine o forma fizica de invidiat, exista doua principii simple: o alimentatie sanatoasa si doua sedinte de activitate fizica pe saptamana.
Dar, ca de obicei, teoria este mai usoara decat practica. Din lipsa de timp sau din comoditate, regimul alimentar echilibrat si activitatea fizica sunt, adesea, ignorate. Si totusi, exista cateva gesturi minimale pe care trebuie sa le respectam si de care depinde, pana la urma, sanatatea noastra.
1. Hidratarea corecta
Medicii ne reamintesc de fiecare data ca, pentru a ne hidrata corpul corespunzator si pentru a elimina toxinele acumulate, trebuie sa bem 2 litri de apa pe zi. In perioadele caniculare, daca facem sport, daca mancam in exces sau fumam prea mult cantitatea de apa recomandata este chiar mai mare.
2. Gustarile dintre mese – o alegere sanatoasa
Nu trebuie sa va infometati pentru a va mentine silueta. Daca vi se face foame intre mese, alegeti insa alimentele sanatoase si satioase. Un fruct este ideal pentru a completa cele cinci portii necesare zilnic. De asemenea, se recomanda si fructele uscate sau migdalele, alunele, semintele (nesarate). Iar daca va e pofta de ceva dulce, puteti manca trei bucatele de ciocolata neagra, bogata in magneziu si fara prea multe grasimi (asa cum sunt variantele cu lapte sau albe).
3. Urcati pe scari
Nu numai la sala de sport se poate face miscare, ci si in situatiile de zi cu zi. Daca aveti de ales intre lift si scari, preferati a doua modalitatea de a ajunge la destinatie. Atunci cand pasiti pe trepte, presati, alternativ, asupra calcaiului, pentru a lucra fesierii, respectiv varfului piciorului, pentru a pune la treaba gambele si coapsele.
4. Lucrati-va muschii
In timpul sarcinilor cotidiene, puteti acorda putina atentie si antrenarii musculaturii. Cateva exercitii simple se pot face fara efort in orice conditii. De exemplu, in timpul mersului, puteti contracta muschii fesieri, iar la birou, in fata calculatorului, puteti lucra abdominalii, contractand cateva secunde, expirand, relaxandu-va si apoi reluand exercitiul.
5. Mic dejun consistent, cina usoara
Majoritatea caloriilor obtinute la micul dejun se elimina, dar cele pe care le extragem din masa de seara se stocheaza. Si asta din pricina ca, dupa cina, activitatea fizica este extrem de redusa. Astfel, dimineata sa puteti oferi un adevarat festin culinar, dar seara trebuie neaparat sa mancati light, mai ales ca procesul de digestie este incetinit dupa ora 18.
6. Nu va temeti de bagaje
Pungile de cumparaturi sau o mica valiza de excursie sunt bagaje relativ usoare, dar care va antreneaza muschii dorsali, bicepsii si mushii umerilor. Tot ce trebuie sa faceti este sa schimbati des mana cu care le tineti sau umarul pe care le purtati, sa nu indoiti spatele si sa contractati abdomenul.